Statul a redevenit actionar la operatorul rafinariei Petromidia anul trecut dupa ce kazahii de la KazMunaiGaz, proprietarul unitatii, a decis conversia obligatiunilor nerascumparate in actiuni. Astfel, Ministerul Finatelor figureaza in acest moment cu o participatie de 43,74% din Rompetrol Rafinare. Restul actiunilor se imparte intre KazMunaiGaz, 44,69%, si alti proprietari, 11,56%.
In cadrul Adunarii Generale Extraordinara a Actionarilor, reprezentantul statului roman, a votat favorabil majorarea componentei numerice a Consiliului de Administratie al Rompetrol Rafinare, de la un numar de trei membri, la un numar de cinci membri, precum si modificarea actului constitutiv al societatii.
Prezenta reprezentantului statului este surprinzatoare in conditiile in care intre Ministerul Finantelor si Rompetrol exista pe rol cateva procese in care autoritatile romane au contestat conversia obligatiunilor in actiuni. Anul trecut, pana in data de 30 septembrie, actionarii majoritari aveau obligatia, conform contractului de privatizare sa rascumpere obligatiuni in valoare de 603 milioane de dolari, ce reprezentau datoriile istorice ale Petromidia. Kazahii au rascumparat numai o parte din acestea cat sa le confere statutul de actionar majoritar (in nume propriu plus alti actionari).
In mare criza de bani, statul a contestat aceasta miscare si a cerut toata suma, actionand Rompetrol in instanta.
sursa: fin.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comenteaza..