joi, 8 decembrie 2011

Aeroportul Suceava este primul din ţară modernizat prin POS Transporturi

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, proiectul de modernizare a Aeroportului ''Ştefan cel Mare'', subliniind că este primul din ţară unde se realizează o astfel de investiţie cu fonduri europene. 

Flutur a spus că în urma implementării proiectului de modernizare a aeroportului, prin POS Transporturi, cu o valoare de 39,5 milioane de lei, pe o perioadă de 30 de luni, pista va fi prelungită de la 1.800 de metri la 2.460 de metri, iar lăţimea acesteia de la 30 la 45 de metri, va fi construită o pista elastică, ce va permite aterizarea şi decolarea unor aeronave mari, va fi înlocuit sistemul de balezaj cu un sistem cu lumină reglabilă şi dirijabilă şi va fi instalat un sistem automat ILS ce va aduce aeronavele la pistă pe vreme nefavorabilă sau de ceaţă la sol, în siguranţă.

Potrivit lui Flutur, actualele condiţii de aterizare sunt cu vizibilitate de 1.200 de metri şi plafon de 90 de metri, iar în urma investiţiilor acestea vor fi de vizibilitate de 300 de metri şi plafon de 30 de metri.

Proiectul prevede şi construcţia unui nou turn de control, cu o înălţime de 20 de metri, dar şi montarea unui grup electrogen special care să producă energie electrică în cazul unei avarii la reţeaua electrică. Terminalul acestui aeroport, care în prezent poate procesa 150 de pasageri/oră, va fi modernizat cu fonduri ale administraţiei judeţene, în prezent fiind efectuate lucrări interioare, urmând să fie apoi înlocuită tâmplăria. Flutur a subliniat că autorităţile judeţene vor căuta noi operatori care să folosească aeroportul sucevean, pentru curse interne şi internaţionale, astfel încât la finalizarea lucrărilor de modernizare aceştia să-şi poată începe activitatea la Suceava.

Preşedintele CJ Suceava a precizat, totodată, că autorităţile judeţene, în subordinea cărora se află aeroportul, au făcut până în prezent investiţii de două milioane de lei, pentru a menţine funcţionarea normală şi în siguranţă, dar şi pentru autorizarea Schengen, aeroportul având deja certificat Schengen pentru trafic internaţional.

La rândul său, managerul de proiect, Ioan Măriuţa, a dat asigurări că pe toată perioada derulării lucrărilor nu se va închide aeroportul. Măriuţa, care este şi director adjunct al Regiei Autonome Aeroportul Suceava, a spus că lucrările vor fi finalizate în luna martie 2014, iar după modernizare vor putea opera avioane de tipul Boeing 767 seria 300, cu 290 - 350 de pasageri, sau cargo ce pot transporta 100 de tone de marfă. Totodată, el a spus că avionul de referinţă ce operează în prezent pe aeroportul sucevean este ATR 42.

sursa: administratie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza..