• vila unui cetătean german, stabilit la Tarcău, a ars pînă la temelii • „Au rămas cu hainele de pe ei si un portofel cu cîtiva băni“, a declarat primarul Iulian Găină • incendiul s-a extins si la pădurea din apropiere •
Vila unui cetătean german, stabilit în Tarcău, împreună cu sotia sa româncă, a ars din temelii în urma unui incendiu izbucnit vineri seară. Dezastrul putea fi mult mai mare, dacă pompierii si lucrătorii silvici nu ar fi reusit să stingă incendiul care s-a extins la pădurea din apropierea imobilului cuprins de flăcări. Interventia a mobilizat forte impresionante, în lupta cu flăcările fiind angrenate 5 autospeciale, zeci de pompieri militari si civili, plus numerosi cetăteni care au sărit în ajutor. „Putin după ora 19, un vecin a iesit din casă si a auzit niste zgomote. Initial a crezut că aruncă copii cu petarde, însă cînd s-a uitat mai atent a observat că vila vecinului era cuprinsă de flăcări. A sunat la 112, după care a mers si i-a anuntat pe proprietarii care se aflau în casă“, ne-a declarat un tărcăuan care a ajuns printre primii la fata locului. În scurt timp, la locuinta sotilor Michael si Despina Heiniken, au ajuns pompierii de la societatea Forestar, urmati de cei de la SVSU Bicaz si echipele de interventii de la Detasamentul Petrodava. Cum debitul pîrîului Tarcău este foarte mic din cauza secetei, pompierii au fost nevoiti să se deplaseze 5 kilometri, pînă la un bazin cu apă situat în incinta Forestar, pentru a alimenta autospecialele. „Este cea mai mare tragedie de acest fel întregistrată vreodată în Tarcău. Interventia a fost îngreunată si de faptul că albia Tarcăului este mult secată si nu am putut folosi gurile de alimentare. Asa că pompierii s-au deplasat cîtiva kilometri ca să alimenteze masinile. Am mai luat din păstrăvăria unui sătean o masină, au mai cărat oamenii cu găletile, însă mai mult nu s-a putut face. Focul a pornit de undeva din spatele casei, de la o magazie, unde se afla o canistră cu 20 de litri de benzină, o motocicletă cu rezervorul plin, o drujbă, grupul electrogen cu rezervorul plin, dar si o butelie. S-au aprins si au întretinut incendiul. Totul s-a transformat în scrum. Au rămas doar cu hainele de pe ei si un portofel cu ceva bani. Au fost distruse foarte multe bunuri si în special de patrimoniu, din cîte am înteles. Proprietarul era cunoscut ca un mare colectionar si avea multe obiecte atît din Germania, cît si din România. Nimic nu s-a mai recuperat si nici nu avea cum atît timp cît temperatura a fost de 700-800 de grade. A ars si sticla si fierul si aluminiul“, a declarat primarul Iulian Găină, care a ajuns si el la fata locului la mai putin de un sfert de oră de la izbucnirea incendiului.
Pagube enorme
Spre dimineată, cînd incendiul era aproape stins, s-a observat că arde pădurea. „Cînd să terminăm de stins incendiul am văzut, la o distantă de aproxiamtiv 400 de metri, un foc un pădure. Am realizat rapid că a izbuncit un incendiu de la scînteile purtate de vînt. Numai interventia promptă a pompierilor, dar si a celor 40 de lucrători de la Ocolul Silvic Tarcău a făcut ca focul să nu se extindă. Fiecare a intervenit cu ce a putut, cu lopeti, cazmale, tînăcoape, găleti cu apă“, a continuat primarul. Sîmbătă, pompierii au fost nevoiti să se deplaseze din nou în zonă, întrucît incendiul de pădure reizbucnise.
În procesul verbal de constatare întocmit de pompieri, cei doi proprietari au evaluat bunurile distruse la 400.000-450.000 de euro, dar este foarte probabil ca valoarea să fie în jurul a 500.000 de euro. Vila, cu etaj si mansardă, a ars în întregime cu toate bunurile din interior, respectiv mobilier, obiecte electrocasnice si electronice, haine, 3 magazii, 40 de metri cubi lemn de foc, motocicletă, motoscuter, grup electrogen, drujbă etc. Chiar dacă au existat voci că incendiul a fost provocat de jarul provenit de la un foc lăsat nesupravegheat (proprietarii ar fi făcut un grătar vineri seară), pompierii au opinat că tragedia s-a datorat unui scurt circuit electric la un calorifer lăsat sub tensiune. Imobilul era asigurat, polita fiind în valoare de 30.000 de euro. „Au avut si bani. Au spus, însă nu au precizat cît. Cică el primea pensie de vreo 4.000 de euro din Germania, iar sotia are pensie atît din tară, cît si din străinătate. Cu sigurantă că aveau bani în casă. Au ars si bijuterii, dar si alte bunuri de valoare“, ne-a declarat un sătean. Michael Heineken, în vîrstă de 70 de ani, s-a mutat cu sotia sa româncă la Tarcău în urmă cu aproximativ 15 ani. Despina Heineken este consilier local, post obtinut după ce unul dintre colegi a renuntat la functie. Sătenii stiu că cetăteanul german a lucrat în armată, de aici si pasiunea pentru obiecte de patrimoniu. „Avea o motocicletă, cred că din cel de-al II-lea război mondial, care mergea si arăta perfect. A fost distrusă complet. Cred că numai acest obiect valora zeci de mii de euro“, a spus primarul.
sursa: monitorulneamt.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comenteaza..