sâmbătă, 10 decembrie 2011

Curteanu: peste un miliard de lei din bugetul MDRT din 2012 vor fi alocaţi pentru plata arieratelor

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru anul 2012 este unul precaut şi merge în principal pentru acoperirea arieratelor de 1,09 miliarde de lei făcute în ultimii ani, a declarat secretarul de stat în MDRT Eugen Curteanu.

"Faţă de bugetul rectificat pe 2011, pentru anul viitor avem 3,45 miliarde de lei, adică o scădere de 11,22%. Bugetul este precaut, pentru că nu putem să ne scoatem din contextul general european, care duce o criză financiară, una identitară şi o criză de competitivitate. Banii acoperă arieratele în principal, dar vor fi direcţionaţi şi către programele începute de minister înainte de criză, precum şi pentru investiţii noi", a spus Curteanu, la conferinţa "Romania Construct Forum", organizată de Mediafax.

Din totalul arieratelor de 1,09 miliarde de lei, 450 de milioane de lei provin din programele de drumuri, 414 milioane de lei din programele de canalizare şi 151 de milioane de lei din programul de alimentare cu apă.

"Comparaţiile bugetului MDRT cu cele pentru învăţământ şi sănătate nu-şi au rostul. Sigur avem nevoie şi de investiţiile în învăţământ şi spitale, dar fără drumuri, apă şi canalizare nici aceste sectoare nu pot funcţiona", a afirmat secretarul de stat.

El a spus că o problemă a ministerului din acest an a fost încercarea de a mulţumi toate companiile cu care are contracte încheiate, prin acoperirea arieratelor.

"Au existat nemulţumiri şi din partea celor care au lucrări demarate, dar şi din partea celor care au nevoie de investiţii noi. Am încercat să mulţumim pe toată lumea prin acoperirea arieratelor, mai ales că acestea nu au fost create în ultimii doi ani, ci vin din perioada de dinaintea crizei", a adăugat Curteanu.

Proiectul de buget pe anul 2012 pentru MDRT are o valoare de 3,45 miliarde de lei, din care 88,47% este alocarea de la bugetul de stat, 7,42% sunt fonduri externe nerambursabile şi 4,11% venituri proprii.

Pentru programul de construcţii locuinţe pentru tineri destinate închirierii, pentru anul viitor s-au alocat 110 milioane de lei. Programul de construcţii de locuinţe sociale are alocată pentru anul viitor suma de 35 de milioane de lei, din care MDRT are în vedere recepţionarea a 423 apartamente şi finanţarea obiectivelor aflate în execuţie din anii anteriori, respectiv 883 apartamente.

Programul pentru construcţii locuinţe pentru chiriaşii evacuaţi are alocată suma de 50 de milioane de lei şi vizează recepţionarea a 329 apartamente şi finanţarea obiectivelor aflate în execuţie din anii anteriori, care însumează 1.127 de apartamente.

Alt proiect al ministerului se referă la reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi a staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 locuitori. Alocarea prin bugetul instituţiei va fi de 85 de milioane de lei, prin care se vor finanţa 36 de obiective.

Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe va fi finanţată cu 70 de milioane de lei, bani cu care se vor putea finaliza 420 de obiective. Totodată, proiectul de diminuare a riscului în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă are alocată suma de 9,8 milioane de lei.

Reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritorile cu resurse turistice este structurată pe două subprograme. Subprogramul privind reabilitarea, modernizarea şi asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes are alocată suma de 450 de milioane de lei şi vizează în principal finanţarea a aproximativ 481 kilometri de drum la nivel naţional şi finalizarea a aproximativ 150 de kilometri. Subprogramul privind alimentarea cu apă va beneficia de 150 de milioane de lei, bani cu care se urmăreşte finanţarea a 445 de sisteme de alimentare cu apă şi a 20 de sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate.

Pentru construcţia de săli de sport s-au alocat 83,8 milioane de lei, bani din care vor fi finalizate 80 de obiective şi finanţate alte 130.

Consolidarea şi reabilitarea de săli de sport vor beneficia de alocări financiare de 4 milioane de lei.

Anul viitor se vor construi 15 bazine de înot şi se va finanţa începerea lucrărilor de construcţie la alte 30, valoarea investiţiilor fiind de 63 de milioane de lei. Proiectarea şi construirea de sedii pentru aşezăminte culturale, de drept public, în localităţile unde nu există astfel de instituţii va beneficia de 30 de milioane de lei, urmărindu-se finalizarea a 20 obiective şi finanţarea a 70 obiective.

Pentru restaurarea cazinoului din Constanţa s-au alocat 10 milioane de lei, iar pentru finalizarea apartamentelor începute înainte de 1989 două milioane de lei.

Programul Naţional Dezvoltare a Infrastructurii are alocată suma de 100 de milioane de lei.

O sumă importantă (150 de milioane de lei) va fi alocată investiţiilor în infrastructura turistică. Se vor finaliza astfel 15 obiective din 27 finanţate

sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza..