miercuri, 14 decembrie 2011

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României devine funcţional

Joi, 15 decembrie 2011, orele 13.00, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor, va marca finalizarea lucrărilor de construcţie şi amenajare a noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României.
La acest eveniment va participa şi Prim ministrul Guvernului, domnul Emil Boc, precum şi alte personalităţi din sfera politică şi culturală a ţării.

Evenimentul semnifică sfârşitul unei perioade de eforturi susţinute, iniţiate în 2006, prin care clădirea destinată Bibliotecii Naţionale, la care lucrările fuseseră sistate în 1989, a fost reproiectată, construită şi refuncţionalizată după cele mai noi standarde în domeniu. Lucrările propriu-zise, începute în aprilie 2009 şi finalizate la termen, la 30 noiembrie 2011, într-o perioadă economică dificilă, constituie un veritabil exemplu de seriozitate şi profesionalism al tuturor instituţiilor implicate.





După 20 de ani de paragină şi la doar 32 de luni de la demararea lucrărilor de refacere, Guvernul României predă Bibliotecii Naţionale un modern și vast edificiu care va răspunde pe deplin necesităților impuse de funcționarea unei instituţii fundamentale a culturii române.

Activitatea Bibliotecii Naţionale, desfăşurată pînă acum în sediul din strada Ion Ghica, nr. 4, se va transfera treptat în noul sediu, pe măsură ce vor fi mutate colecţiile şi aparatul administrativ. Începînd cu ianuarie 2012, la noul sediu se vor organiza evenimente specifice, iar din primăvară se vor activa toate funcţiunile caracteristice, astfel încît în toamna anului viitor Biblioteca Naţională va ajunge la parametri normali de funcţionare. Trebuie menţionat, însă, că finalizarea descărcării tuturor colecţiilor, depozitate şi conservate, de-a lungul anilor, în diverse spaţii, precum şi darea în folosinţă a tuturor facilităţilor de care dispune noul sediu se va prelungi şi în 2013.

sursa: observatorcultural.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza..