Autorităţile ploieştene au aprobat două proiecte, în valoare de peste 25 de milioane de euro, pentru modernizarea liniei de tramvai de pe traseul 101.După ani întregi în care a distrus zeci de anvelope şi a zdruncinat mii de călători, linia de tramvai de pe traseul 101, din Ploieşti, a fost inclusă într-un amplu proiect de modernizare. Consilierii locali au aprobat, la ultima şedinţă, desfăşurată săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre care stabilesc costurile aferente lucrărilor la şinele de tramvai.

Lucrările urmează să se desfăşoare, în două etape, pe 9,17 kilometri de cale de rulare. Pe lângă modernizarea şinelor, proiectele prevăd şi înlocuirea componentelor vechi din sistemul de alimentare cu energie electrică. Conform documentaţiei, investiţia vizează refacerea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare a tramvaiului, din linia curentă şi din depou, refacerea peroanelor, refacerea substaţiilor ce alimentează cu energie electrică reţeaua de contact a tramvaiului, a cablurilor de curent continuu şi a stâlpilor de susţinere a reţelei. De asemenea, urmează să fie reabilitate şi şoselele pe unde trece linia de tramvai.
sursa: adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comenteaza..