Cel mai modern teren de minifotbal din judeţul Bacău a fost inaugurat miercuri la Oneşti în Parcul Sportiv Municipal. Investiţia, realizată din fonduri private, cu sprijinul municipalităţii din Oneşti care a concesionat pentru o perioadă de 25 de ani o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi, permite desfăşurarea meciurilor în toate anotimpurile fiind dotată cu gazon artificial de ultimă generaţie, aprobat de FIFA şi UEFA, şi dispune instalaţie de nocturnă. Pe lângă acest nou teren, proprietarul, Federaţia Română de Minifotbal (FRM), va mai realiza în acest an şi o suprafaţă destinată jocului fotbal-tenis. De asemenea, sunt prevăzute amenajări de vestiare, cabine de duş, grupuri sociale, saună, cabinete de masaj, spaţii pentru servicii de alimentaţie publică şi parcare publică.
"Din luna martie vom începe lucrările pentru aceste noi construcţii', a declarat preşedintele FRM, Răzvan Burleanu. Potrivit acestuia "noua bază de minifotbal de la Oneşti ar putea aduce, curând, judeţul Bacău în elita acestui sport din România şi, în viitorul nu prea îndepărtat, chiar din Europa'. Din februarie, pe terenul din Oneşti se va desfăşura prima importantă competiţie de minifotbal, un campionat judeţean la care şi-au anunţat participarea formaţii din Oneşti, Bacău, Târgu Ocna, Comăneşti şi câteva localităţi rurale de pe Valea Trotuşului. Pentru a creşte numărul practicanţilor de minifotbal, dar şi pentru a descoperi talente în acest sport aflat în ascensiune pe plan mondial, FRM va permite amatorilor din zonă să închirieze terenul din Oneşti.
"În cadrul bazei sportive din Oneşti unde s-a dat în folosinţă arena de minifotbal a mai rămas, încă, o suprafaţă de teren pe care municipalitatea intenţionează să facă amenajări şi pentru alte sporturi, între care volei, baschet, tenis de masă şi de câmp, şah, table şi backgammon', a declarat primarul municipiului Oneşti, Emil Lemnaru. La inaugurare au fost prezenţi alături de preşedintele FRM, Răzvan Burleanu, şi de primarul municipiului Oneşti, Emil Lemnaru, consilieri locali, manageri de firme, precum şi numeroşi fotbalişti din zonă şi din ţară, dar şi alţi sportivi.
După tăierea panglicii inaugurale au urmat două meciuri demonstrative în care au evoluat jucători din mai multe oraşe ale ţării. În primul meci s-au întâlnit fotbalişti peste 50 de ani ce au jucat la echipe din Oneşti cu o echipă alcătuită din jucători din ţară de aceeaşi vârstă, iar în cel de-al doilea au evoluat sportivi în activitate de la FCM Bacău şi Ceahlăul Piatra Neamţ care au primit replica unei formaţii alcătuită din jucători provenind din cinci judeţe ale Moldovei şi din Târgu Jiu. Pe teren spectatorii au putut vedea evoluţia unor foşti cunoscuţi fotbalişti între care Bîşcă, Cîmpeanu, Hodină, Axinia, Puiu Tismănaru, dar şi a campionului european Sorin Ghiuş, component al echipei României dublă campioană europeană de minifotbal în 2010 şi 2011, şi a fostului campion european de lupte greco-romane Eusebiu Diaconu.
sursa:administratie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comenteaza..